A vedea lumea cu zâmbet de pictor
Interviu cu Dumitru Brodetsky, magician al culorii
24 martie 2010
Dumitru Brodetsky are lucrări, în colecţii private, răspândite prin toată lumea: Franţa, România, Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Germania, Ucraina, Olanda, Dubai, Spania, Grecia, Israel. Lucrări plimbăreţe, pe care nu le-am putut ajunge din urmă pentru a le întreba despre amintirile lor din călătorie; l-am prins, în schimb, pe cel care le-a dat viaţă şi am purtat cu el o discuţie pe tema călătoriei. De orice natură ar fi ea: interioară – ca mişcare în sine şi către sine - , exterioară – Brodetsky aruncând într-un rucsac toate cele şi pornind la drum - ; şi am glumit un pic şi pe tema marii călătorii care ne aşteaptă pe toţi, „sora-moarte”. Dumitru Brodetsky este un artist constant pozitiv, prin picturile lui inventând o lume ale cărei elemente fantastice te absorb din realitate.
În cuvinte nu este prea vorbăreţ, în schimb, culoarea se dovedeşte a fi graiul său de suflet şi pe care-l împarte generos privirilor noastre.
Prin picturile tale ne prezinţi o lume fantastică, desprinsă parcă din vis. Cum ia naştere ideea unei lucrări?
Pornesc cu pânza în sus pe râu până la pânzele ne-albe, cam asta-i traiectoria. Important este să-mi iau curaj de fiecare dată, cu emoţie.
Foloseşti fotografia ca şi sursă de inspiraţie, însă uneori chiar şi fotografiile tale surprind anumite lucruri esenţiale şi chiar îţi dezvăluie modalitatea de raportare la lume. Luând ca exemplu fotografia Happy World: două cruci în prim plan, îmbrăcate în flori roşii, lumină multă într-o zi de toamnă veselă.
Mi-ai descris pe „happy world” şi nu mai văd...
Cum priveşti tu moartea?
Îmi sare sus călcâiul când aud de sora-moarte... Mi-i frică, e răutăcioasă ca un ţânţar pe... hehe...
Lucrările tale sunt foarte pozitive; din ele se revarsă multă lumină şi culorile folosite sunt foarte vibrante; practic, lumina invadează de oriunde: din apă, din părul femeilor, de pe chipurile lor, din cer, de la păsări. De unde atâta lumină?
Da, ideea luminii îmi apare, eu nu-mi propun de la bun început, până la asta se ajunge... Dar nu de fiecare dată... doar uneori, e drept, mai des...
Femeia pare a fi tema principală a picturilor tale...
Daaa, m-am săturat de tema asta, dar nu voi renunţa la ea până pe la 90 de ani. (râde)
Cum defineşti tu frumuseţea unui om? Ce face ca un om să pară frumos în ochii tăi?
Nu ştiu – în cuvinte...
Ce alte teme mai tratezi în picturile tale?
Temele sunt uneori dictate de factorii înconjurători...; în concluzie, sunt destul de happy – sau ceva de genul. Îmi doresc o serie de autoportrete, din interiorul meu, precum lucrarea „Black moon rising”.
Cărui curent artistic te simţi tu ca aparţinând?
Eu îs din Republica Moldova; curentul meu - mderomantismeastrepelare... Dar sună cam urât şi evit să-l folosesc prea des .
Spune-mi, te rog, ce nu te inspiră? Care este momentul în care nu poţi crea?
Când sunt nervos, iaca atunci mi se pune pata pe tot şi n-am răbdare să o ocolesc, stau degeaba şi mă uit la stele, cică, sau nu ştiu... pe internet. Mi-era dor de „claviatură”, am stat fără net o vreme şi m-am aerisit...
Ai un principiu „de fier”, la care nu poţi renunţa cu nici un chip?
Nici un pas înapoi, numai înainte, pe unde n-or fi cine-o fi... Se mai întâmplă ocoluri mici, inevitabil, pentru reculegere şi recuperare şi acumularea necesară în perspectiva unei noi expansiuni. Nervii mei sunt din plastelină, remodelabili, iar principiile - în construcţie. Din fier n-am nimic. Voinţă am.
Ai avut expoziţii atât în România, cât şi în străinătate. Care este locul care ţi-a plăcut cel mai mult?
Din călătorii - Londra, dar şi în Franţa, în provincie. Mie la Moldova îmi e gândul. E fain acolo, da’ nu-s parale; în rest, Rai, uneori şi fără parale, depinde...
Unde nu te-ai mai duce niciodată?
În China, dar nu zic de ce...
Privindu-ţi picturile, aş zice că îţi place mai mult apa, marea, şi nu muntele. Greşesc?
"Privindu-ţi...”, eu sunt detaşat de asemenea termeni. Eu privesc, tu priveşti, alţii privesc... Depinde. Nu pun mâna în foc pentru ce poate vedea privitorul. Marea, norii, stihia apei îmi place, mă văd pe plaja tropicală şi în toiul iernii, foarte des.
Există un loc despre care poţi să spui că nu te mai saturi să-l vizitezi? Unde te-ai duce iar şi iar?
Există. Nu îl pot descrie în cuvinte, din păcate...
Povesteşte-ne o întâmplare, dintr-o călătorie, care ţi-a rămas adânc înrădăcinată în minte.
E ruşinoasă, mă ruşinez s-o povestesc, sunt ruşinos...
Ce iei mereu cu tine în geantă atunci când porneşti într-o călătorie?
Vreun rucsac, cu cort, cu cont, cu de toate...
Există ceva în natură care nu te inspiră deloc, din care nu poţi scoate ceva pozitiv?
Pozitivul există doar în context... O lume fără umbre nu ar plăcea nimănui.
Care este locul preferat de tine în România?
În mine pe undeva există... Şi în afara mea.
Te-ai stabilit în Timişoara, şi nu în Bucureşti. Îţi place mai mult acolo?
Nu regret că am rămas în Timişoara. E a doua casă pentru mine. 13 ani nu e glumă. Timişoara are ceva cu totul special, nu aş putea defini ce anume. Aici mi s-au născut ambele fiice. Cunosc multă lume. Până la urmă m-am deprins.
Ai timp liber? Lucrezi după un program anume?
Nu, nu am un program de lucru fix. Am timp liber destul, îmi place să dorm, mai nou, cu efecte speciale.
Efecte speciale... Te referi la vise?
Daaa...
Ce-ţi mai place să faci în timpul liber?
Mă uit în monitor, singurul hobby mai grandi, deocamdată.
Acum, la final, un gând pentru călătorii noştri de pe site-ul Amintiri...?
De unde zburăm şi până unde, heeei, călătoooriule...?
În călătoriile noastre, cu toţii ne intersectăm... Ce pot să zic? Drum bun ţie şi ţie şi ţie!!! Ne vom mai întâlni, cu siguranţă.
Interviu realizat de Lăcrămioara Opriş pentru amintiridincalatorie.ro:
http://amintiridincalatorie.ro/articol_vip-42-a_vedea_lumea_cu_zmbet_de_pictor
Foto: http://www.brodetsky-art.com
