Interviu cu ANDREI TEAŞCĂ, TEATRUL DE MAGIE

Spectacolul de Magie, ca Act de Iubire


Interviu cu Andrei Teaşcă, Preşedinte Asociaţia Magicienilor şi Iluzioniştilor din România 2007-2009 , fondator Teatrul de Magie şi Academia de Magie
12 nov. 2009

Trupa lui Andrei Teaşcă este formată din: Ştefania Bănică (asistenta lui Andrei şi balerină); Cristina Strecopitov, prima femeie - magician din România, sub îndrumarea lui Andrei desăvârşindu-si pregătirea în mentalism şi Close-up; Vlad Grigorescu, specialist în mentalism; Paul Lungu, iluzionist comic, Emil Drăgan, manipulator de cărţi pentru scenă şi Vasile Calofir, sunetist.
7 oameni care vă aşteaptă pe scena Teatrului Nottara şi a Teatrului Foarte Mic, nu cu scamatorii sau giumbuşlucuri, ci cu un Spectacol de Magie care îmbină arta teatrală cu muzica, dansul şi iluzionismul. O încercare – reuşită - de în-cântare a publicului spectator care suferă o vrajă în timpul acestui spectacol, ieşind din sală mai frumos, mai bun şi cu un chip luminos. Un act de Iubire.


În 1999 ai absolvit UNATC, secţia Actorie. Ce te-a determinat să alegi acest drum - actoria?
Tatăl meu a fost regizor de teatru şi de TV, am avut din familie, am crescut în TV, la 10 ani filmam in „Duios Anastasia trecea”, bineînţeles nu eram eu în rolul principal dar, ca idee, în TV mi-am făcut veacul, nimic nou. Era un drum lesne de imaginat. Trebuia să urmez o cale în zona asta şi probabil de aceea am şi dezertat: prin anul trei am evadat un pic pe la Dan Puric în trupă.

Te plictiseai fiind doar actor?
Da şi nu. Simţeam că vreau să fac şi altceva, mai mult. Îl aveam pe Albulescu, un om extraordinar, pe Cătălin Naum – un regizor şi un pedagog excepţional, pe Dinu Manolache, Mache, cum îi spuneam noi – un actor desăvârşit, un mentor. Am avut de la cine să învăţ actoria. Erau oameni cu caracter şi cu personalitate. La Dan Puric a fost ca o oază de apă, de aer.

Cum ai descoperit Magia? Care este prima ta întâlnire cu Iluzionismul?
Mi-am dorit foarte tare să plec din ţară, eram cam rebel. În anul 4 realizam Gorki – examenul meu a fost Gorki, „Micii burghezi” – şi am spus: cum o să poată sta 3 ore un spectator în sală şi să asculte probleme peste probleme? Se vor plictisi şi vor pleca. Ei erau foarte supăraţi pe mine pentru că spuneam şi gândeam aşa. Eu aveam alt simţ şi am plecat din ţară. Am dat o vizionare şi am plecat în Disneyland. Ştiam step, pantomimă. Acolo s-a întâmplat schimbarea, având o cu totul altă deschidere în Asia, mai ales că în Coreea de Sud – unde am fost eu – magia este chiar la un nivel foarte înalt, cu structuri, cu asociaţii, cu academii de magie. Am simţit nevoia ca, în acele momente de pantomimă cu balet – pe care deja le creasem şi le lucram cu Ştefania Bănică – în contractul respectiv să introduc şi momente de jonglerie, clovnerie, dar şi câteva trucuri de magie.
Mi-amintesc că văzusem cândva un spectacol care m-a impresionat. Atunci s-a întâmplat ceva. Şi acum îmi amintesc cum apărea din eşarfă un baston. Am vrut neapărat să folosesc acest truc. Până la urmă l-am găsit şi am avut şi acest truc în spectacolele mele.

Prindeai repede trucurile?
Nu neapărat repede. Ca în orice artă – actorie, balet, sculptură, pictură, muzică – trebuie să ai CEVA. Mi-a luat mult timp pentru că nu am avut un îndrumător, un profesor şi atunci a trebuit să cumpăr anumite trucuri de la alţi magicieni, am intrat în asociaţii internaţionale de magie; la Seul, într-un magazin, un student mi-a făcut nişte trucuri şi le-am cumpărat pe toate, am lăsat pentru prima dată 2000 de dolari, ca apoi să-mi dau seama că, de fapt, nu sunt foarte bune pentru ce aveam eu nevoie. După care mi-am cumpărat nişte cărţi din America, dvd-uri de prezentări şi am început. Cu un profesor, totul ar fi fost mult mai simplu.

Deci nu a existat o persoană care să-ţi marcheze traiectoria profesională, să te îndrume, să te înveţe?
Nu. Am crezut eu foarte tare că trebuie să realizez o combinaţie de teatru cu iluzionism. De aici a plecat totul. În jurul trucurilor respective pun şi o poveste, personaje. Am făcut Charlie Chaplin Magician, cu poveste, cu balerină, cu păsări, porumbei. Datorită acestei combinaţii am reuşit eu să obţin primul contract ca magician la un Theatre Varietee. M-au ales din 50 de magicieni ruşi, ucraineni, unguri. Aşa am realizat că aceasta este calea mea şi aşa mi-am găsit eu identitatea.
Din contract în contract, din ce în ce mai bine, am investit absolut toţi banii pe care i-am câştigat.

Şi eşti mulţumit de această alegere? Să investeşti totul într-un mare vis…
Da, sunt, însă uneori îmi pun întrebarea dacă, cumva, merită, pentru că văd că românii reacţionează destul de greu – şi nu mă refer la publicul spectator, ci la autorităţi. Îmi doresc foarte tare ca Teatrul de Magie să existe ca instituţie publică.

Şi întâmpinaţi greutăţi din acest punct de vedere?
Da, pentru că trebuie ca Primăria să ia o hotărâre, în zona de consiliu, dar sunt ocupaţi cu altele. Însă primarul Oprescu a fost foarte încântat, am fost la el, ştie ce vreau să realizez, este un om deschis. Colaborăm foarte bine şi cu Arcub.

Ce te-a făcut să te întorci în ţară?
Am venit aici ca să iniţiez ceea ce am descoperit acolo. Când am plecat, după facultate, eram ferm hotărât să nu mă mai întorc vreodată. Între timp poate că s-a creat o maturizare, s-a întâmplat ceva, căci îmi doresc foarte tare să realizez ceva aici. Adică să pun şi eu umărul, să construiesc ceva. Tot tata mai avea o vorbă: „după, când toate se termină, trebuie să rămână ceva”. Acum cred că e păcat să nu realizăm, iniţiem, inventăm în ţara noastră acel „ceva”. Aşa cum credea şi Maestrul Retas, care s-a dus dincolo între timp. Eu am rămas, să continui ceea ce discutam cu el: un Teatru de Magie – cu sală, cu spaţiu de joc, cu buget.

Care crezi că este reţeta succesului, în orice domeniu de activitate?
Tata avea o vorbă pe care eu nu am înţeles-o mulţi ani: „tată, tu să munceşti în viaţă pentru că aşa e bine şi frumos, dar fii atent, când nu mai poţi şi te simţi un pic slăbit, să pui mâna să munceşti mai mult. Când eşti aproape de pământ şi nu mai poţi şi simţi că o să cazi, să munceşti şi mai mult şi când simţi că ţi se taie răsuflarea şi eşti pe ducă, să munceşti şi mai mult”. Pe vremea aceea nu l-am înţeles, dar trecând timpul, făcând cunoştinţă cu Dan Puric, apoi cu Asia şi cu sistemul de muncă de acolo - am venit cu ritmul de acolo. Şi l-am înţeles. Aici, noi nu suntem învăţaţi să funcţionăm, să umblăm, ca motor. Nu am o reţetă a succesului, însă ştiu că trebuie să muncesc foarte mult, mi-am impus un anumit ritm şi mai am ceva: îmi ridic ştacheta singur. Adică, dacă mi-am pus un barem, trebuie să ajung aici, în clipa în care ajung, a doua zi am luat ştacheta şi o mut mai sus.

Pe 14 noiembrie apare Academia de Magie, prima Şcoală de Iluzionism din România, fondată de tine. Ce vă propuneţi cu acest proiect? Unde se vor desfăşura cursurile?
Da, atunci inaugurăm prima Academie de Magie din România, o Şcoală de Iluzionism. Iar scopul nu va fi doar să învăţăm trucuri, ci care este mentalitatea magicianului, ce înseamnă acesta. Că el nu este un scamator, ci un artist.
Îmi doresc să modelez oarecum personalitatea celui înscris. Va fi o îmbinare între tehnic şi artistic.
Cursurile se vor ţine la o sală de dans, pe strada Sfinţii Voievozi Nr. 1, undeva pe lângă Buzeşti.

Şi vor fi acceptaţi tot cei care se vor înscrie sau, pe parcurs, se va produce o departajare între ei, unii fiind chiar respinşi ulterior?
În 2-3 lecţii ne vom da seama, prin anumite teste scrise, teoretice, cine are şansă. Diploma o voi da doar câtorva dintre ei.

Şi dacă unii vor veni doar pentru a învăţa trucurile?
Nu. O să-mi dau seama. Dacă nu au talent, nu vor rezista. Mulţi vor renunţa singuri. Pe lângă trucuri, ei trebuie să înveţe cum să creeze o poveste în jurul unui truc. De aceea facem şi cursuri de actorie, mişcare scenică, pantomimă, ca să dezvoltăm absolut tot.

Care este diferenţa dintre un magician şi un scamator?
Scamatorul vine şi te distrează, te face să râzi, scoate bile, eşarfe pe nas şi pe urechi şi atât. Pe când magicianul te face să gândeşti, să pleci de la spectacol cu un semn de întrebare şi, pe lângă acest semn de întrebare – cum a făcut? – , poate devenim mai buni. Până la urmă Magia este Iubire. Ea înseamnă şi dans şi muzică şi poate cuprinde toate artele. Iluzionismul este o artă de spectacol şi nu o simplă distracţie de masă.

Care este cea mai mare nemulţumire a ta?
Că oamenii sunt mincinoşi – şi mă refer la zona de magie, mai ales la noi în ţară. Scamatorii sunt neputincioşi, nu au evoluat şi mai sunt şi răutăcioşi. În mintea lor, magicianul este doar un prestigidator. Dacă are un truc şi mâini desăvârşite, asta e tot.
Magicianul trebuie să fie un artist.
Ei sunt nişte tehnicieni care au învăţat nişte trucuri şi vin şi te păcălesc frumos.

Dar cea mai mare emoţie, bucurie pe care ai încercat-o… ?
La fiecare spectacol am o asemenea bucurie: aceea că publicul înţelege la sfârşit, după ce se termină spectacolul, ce am vrut noi să transmitem. Care alta?

Ce înseamnă, pentru tine, un spectacol perfect? Are şi publicul un rol important în crearea unui astfel de spectacol?
Spectacolul magicianului trebuie să fie perfect. El nu are voie să greşească. Dacă un actor trage o bâlbă, poate fi un moment comic; dacă un dansator greşeşte coregrafia şi se duce mai la stânga, poate nu toată lumea vede; în muzică, dacă în loc de DO ai cântat LA, poate nu toţi realizează; însă, dacă un magician a greşit, absolut toată lumea a văzut Secretul. Trebuie să fii perfect. Un spectacol de magie perfect îmbină tehnica, prestidigitaţia şi partea artistică. Iar publicul vine în jocul nostru şi creează împreună cu noi acea legătură, convenţie. E o convenţie în care el intră. Asta înseamnă teatru: convenţia între artist şi spectator.

Care sunt principalele simboluri ce creează acea lume nouă, iluzorie? Imaginile, culorile, mişcările, muzica…
Lucrăm cu trucuri. Ele pot fi de mai multe feluri – cărţile de joc au o anumită însemnătate; tarot-ul, alta. Vom lansa un spectacol – Mystery – numai cu povestea tarot-ului.
Apoi, culorile: roşul înseamnă pasiune şi el creează o trecere mai rapidă de la artist la sufletul spectatorului. Albul şi negrul sunt mai neutre, mai reci. Câteodată îi dai spectatorului rece, urmărind ca el să se simtă un pic speriat. Apoi vine albastrul, într-o lumină roşie, ca să-l reapropie şi liniştească.

De cât timp are nevoie un personaj ca să crească?
Chaplin a crescut şi a fost modificat în vreo 8 ani până a ajuns la această formă. Trebuie să treacă un timp până să se aşeze. A fost greu pentru că, până acum, nu aveam unde să repetăm. Veneam fără repetiţii, cu experienţa noastră. Pur şi simplu încărcam de la garaj. Facem evenimente şi spectacole direct. Rău, pentru că aşa se stopează evoluţia.

Ai făcut afirmaţia că îmbătrâneşti cu 5 ani la fiecare spectacol. Cât de solicitant este totul?
Într-o emisiune TV, Dem Rădulescu – Bibanul – era întrebat: „Maestre, ce trebuie să aibă un artist pe scenă?” şi el răspundea: „Măi, nimic, decât forţa, puterea să rupă din sufletul lui şi să arunce spectatorului”. „Şi ce se întâmplă, maestre, când nu mai ai ce să rupi?”. „Atunci mori”, a răspuns el. Şi după 2 zile a murit.
Avem un consum în suflet pe care-l dăm spectatorului. Pe lângă consumul fizic, că suntem şi maşinişti înainte, cărăm, încărcăm, descărcăm recuzita, o montăm, ne pregătim, ne transformăm apoi în artişti şi, după ce terminăm spectacolul, ne transformăm la loc în maşinişti… Cea mai importantă este bucăţica din suflet pe care o dăm spectatorului.

Realizaţi spectacole de magie şi pentru copii?
Da, în urma solicitărilor, am realizat un spectacol dedicat copiilor – KIDS MAGIC SHOW. Am avut premiera în mai la Teatrul Ion Creangă, după care l-am jucat şi la Palatul Copiilor. Trebuie să îl reluăm, numai că Teatrul Ion Creangă a intrat în renovare. Din ianuarie îl vom juca din nou la Palatul Copiilor.

Cum sunt copiii, ca şi public?
Mult mai receptivi decât adulţii. Dacă ai făcut o mică greşeală, ei o depistează imediat. Mai frică mi-e de un copil decât de un adult. Este un judecător sever.

Există lucruri pe care încerci să le schimbi în mentalul publicului românesc şi este destul de greu? Sau publicul este suficient de receptiv ca să realizezi uşor schimbarea?
E foarte greu să schimbi ceva în România. E mai uşor cu publicul de teatru. Cu marea masă de oameni e destul de greu pentru că televiziunea le-a dat altceva: ignoranţă, violenţă, lipsă de repere, tot felul de personaje stupide. E greu. E de datoria noastră să intervenim, de aceea am şi rămas, există un risc de a ne pierde identitatea. Oamenii nu mai ştiu cum să mănânce, cum să se comporte, la fiecare pas vezi bădărănie, oamenii se scarpină în nas, în urechi, dau şuturi în fund, totul e atât de ieftin. Mă doare foarte tare.

Unde te vezi în 10 ani?
Dintr-o perspectivă pesimistă, o sa vezi un director, Andrei Teaşcă, cu părul alb, care se zbate, la fel de vioi, însă mai puţin forţos la cărat recuzita – dar mă vor ajuta copiii - , sperând până în ultima clipă că o să reuşească şi că o să capete spaţiu de joc, Teatrul de Magie fiind deja un brand pe piaţă.
Dintr-o perspectivă optimistă, peste 10 ani o să vezi un Andrei Teaşcă tot albit, iar Teatrul de Magie va avea o sală. Sper că în 10 ani o să avem măcar un loc al nostru, unde să ne putem desfăşura, cu o trupă minunată de tineri care o să urmeze moşului.

Cam pesimistă chiar şi această viziune optimistă…
Da, pentru că mă uit în stânga şi în dreapta la ce se întâmplă în România. Mă uit la copii, că încerc să le schimb mentalitatea şi mă lovesc de bariere. De la cum mâncăm, la ţinută. În loc să fie o ţinută dreaptă şi frumoasă, să fim plini de energie, suntem aplecaţi. Chiar nu ştiu cum va fi în 10 ani.

Care este principiul care te ghidează în viaţă în tot ceea ce faci şi pe care nu l-ai încălca niciodată?
Echilibrul, să nu ne pierdem măsura. Vorba lui Shakespeare: „măsură pentru măsură”. Să existe o balanţă în tot ceea ce facem. Şi, neapărat, cele 3 repere: identitatea, moralitatea, credinţa.

Ce faci în timpul liber, când nu exersezi, nu lucrezi? Ce hobby-uri ai?
Magie. Care timp liber? Toată viaţa mea e transformată. O dată la 2 luni cad. Apoi revin la luptă, la treabă. Câteodată mă uit la ştiri sau facem câte o reuniune.
Când vine duminica, de obicei avem treabă; mă uit în stânga, în dreapta şi totul e mort, eu având acelaşi rulaj, aceeaşi energie. Şi mă uit, oamenii se plimbă, vezi 2 câte 2, unii de mână, alţii de braţ, şi merg aşa... Unde? În mintea mea: ce faceţi? Unde vă duceţi? Probabil că aşa trebuie să fie, eu sunt altfel.

Pentru ce luptă Teatrul de Magie, în ce îţi investeşti tu toată energia?
Vrem să-i dăm omului şi altceva, o hrană spirituală, pe care nu o poţi lua decât din artă sau credinţă. Fără asta nu poţi trăi în lumină. Am fost şi în parcuri, alături de alte teatre: Bulandra, Nottara, Mic, Excelsior. În parcul Bazilescu, în Titan, Sebastian, în cadrul proiectului CARTIER DE VARĂ organizat de Primărie – şi veneau oamenii. Fiecare cu reacţiile lor dar, până la urmă, e o chestie bună. Din 1000, dacă aduci 100, tot e un câştig. E o luptă pe care trebuie să o dăm. E un castel pe care îl construim bucăţică cu bucăţică şi suntem şi noi o piatră acolo.

Ce proiecte ai pentru viitorul apropiat? La ce lucraţi acum?
Lucrăm la încă două proiecte: MYSTERY SHOW, un proiect special pentru că reprezintă o bătălie între magia albă şi magia neagră. Intrăm într-o chestie mult mai mistică. O să încerc să realizez o şedinţă de spiritism. În cadrul acestui spectacol vom încerca să creăm o legătură cu spiritul cuiva de dincolo. Tot la momentul de Mystery vom încerca şi un moment de hipnoză în masă a spectatorilor.
Apoi vreau să mai fac un spectacol – GAMBLING MAGIC SHOW, un spectacol care imită tot ceea ce înseamnă jocuri de noroc, de la ruletă, blackjack, până la poker. O să ne distrăm un pic cu jocurile de noroc, ca formă de spectacol, desigur.
Vreau să fac şi un MAGIC SHOW 2, să ajung la ceea ce se întâmplă în Asia. Cu MAGIC SHOW 1 am vrut să realizez o incursiune în lumea magiei: magie generală, iluziile, magie cu animale (porumbei), mentalism, magie cu personaje (Charlie Chaplin), manipulaţie, comedie. În KIDS SHOW am avut şi Clown Magician. Spectatorul român a trebuit să fie luat de la zero, treaptă cu treaptă şi pregătit pentru ceea ce urmează.

Ce-ţi doreşti de la cititorii revistei Business Woman?
Mi-aş dori foarte tare ca, toţi cei care citesc, să intre şi pe site-ul nostru (www.teatruldemagie.ro), să vină şi la teatru să ne vadă şi, dacă li se pare ok şi le-a plăcut, să spună şi prietenilor ca, în timp, să putem crea o forţă mare şi să putem muta munţii – pentru cultură şi pentru a transforma întunericul în lumină.

Interviu cu ANDREI TEAŞCĂ, Teatrul de Magie, realizat de Lăcrămioara Opriş, apărut în Business Woman Magazine Nr. 16, decembrie 2009
www.businesswoman.ro
Foto: Teatrul de Magie
in foto sus: Andrei Teasca in rolul lui Charlie Chaplin
in foto dedesubt: Vlad Grigorescu si o roscata, din public