ANDREI GHEORGHE

TULBURATOAREA FRUMUSETE A INFERNULU


Interviu cu Andrei Gheorghe
6 oct. 2009

In prezent, Andrei Gheorghe este prezentator la emisiunea “Rataciti in Panama” difuzata la KanalD de luni pana joi, la ora 22, iar sambata, incepand cu ora 19.30. Si tot acum el creeaza un site, un site de analiza lucida a discursului mediatic, analiza ce are ca fundament bunul simt si adevarul care, pana acum, a fost sufocat, undeva, indaratul unor fapte si vorbe masluite, trunchiate de insasi esenta lor.
Sper sa descoperiti in Andrei Gheorghe un tip fascinant, asa cum mi s-a intamplat mie, fara insa a pati ce am patit eu dimineata, cand m-am apucat de tehnoredactat interviul, dupa ce mi-am pus 2 oua la fiert. Scriind, am uitat complet de mic-dejunul meu, iar o mica explozie in bucatarie m-a facut sa tresar de spaima. Am alergat intr-acolo destul de repede incat sa prind a doua explozie: cel de-al 2 lea ou tocmai cadea de pe tavan…


Care sunt gandurile cu care ai plecat in Panama si la ce te asteptai?
Nu ma asteptam la nimic din ceea ce s-a intamplat acolo. Cred ca m-am lasat pacalit, ca absolut toti, de imaginea insulei mirifice, valuri, ocean, genul ala de poza, de screensaver. Ce minunat. Paradis. O sa ma duc in Paradis si o sa simt cum Paradisul ma intretine. Pana ajungem...

Ce ti-a lipsit cel mai tare acolo?
Mancarea. O sa razi, dar identitatea noastra cred ca este gastronomica si, daca avem nostalgii, avem nostalgii de mancare. Oamenilor nu le e dor de Romania in primul rand,ci de mancarea romaneasca, dupa care le e dor de tara, de munti, de vai, de Eminescu, de ce vrei tu. Dar, prima reactie pe care o ai, la nivelul asta, fizic, este: branza, rosii, ceapa.


Te intalneai cu cele 3 echipe doar in momentele in care se desfasura jocul?
Da. Nu luam contact cu ele in afara jocului. Mergi pe insula, dar nu iei contact cu ei. Ei sunt ca insectele sub lupa. Te uiti de departe, dar nu te duci sa interactionezi si in nici un caz nu ai nici un fel de interes ca ei sa-si iasa din ritm. Dintr-un anumit punct de vedere, ei traiesc in izolare si atunci tu trebuie sa le-o intretii. De exemplu, nimeni din echipa nu avea voie sa vorbeasca cu ei. Ei nu aveau voie sa aiba ceasuri, sa sune acasa si genul asta de izolare iti schimba si mentalul.

Ceva ce te-a induiosat foarte tare la concurenti…?
Sa ma induioseze… Mie mi-era mila tot timpul de ei. Toti mi-au ramas in memorie intr-o forma foarte stranie. Acolo aveam pentru ei un sentiment patern, dupa care, acum, am un sentiment de solidaritate, de identificare cu intamplarea asta care s-a petrecut impreuna.

Dar a fost cineva care sa te impresioneze mai mult decat ceilalti?
Toti! Am vazut oameni cu mainile busite mergand mai departe, oameni cu picioarele zdrente mergand, toti erau impresionanti. Oameni cu fata ciupita la milimetru, sa vezi o femeie, ca la femei e si mai devastator, cu toata fata caroiata, de parca era intepata asa, cu acul. O tin minte pe Denisa. Sau tipi care stau de vorba cu tine si, fara sa-si dea seama, se frecau cu nisip pe picior, cu privirile tumefiate. Multe lucruri, dar practic, eu cred ca fiecare dintre ei a facut un gest, mie mi-e greu sa spun acum, sa identific ceva, fiecare dintre ei are, in mintea mea, cel putin un moment remarcabil. Din pacate, pe nici unul dintre ei nu pot sa ti-l dau ca liderul remarcabililor. Si nici nu mai exista masuratori de genul asta, avand in vedere ca toate faptele sunt la limita. Toata lumea s-a sacrificat pentru altcineva. Ideea de bani nu mai era in mintea lor; erai dominat de realitate si nu mai aveai proiectia ulterioara a unei veselii in Romania.

Exceptand mancarea, care sunt lucrurile simple ce au capatat o insemnatate imensa pentru tine, acolo?
Uscaciunea, sa nu fie umezeala peste tot, sa poti sa respiri, sa nu te intepe totul. Practic, fiecare pas pe care il faci, trebuie sa-l faci intr-un fel in care nu esti obisnuit in Romania, pentru ca trebuie sa te uiti in jos la fiecare pas, oriunde ai merge. In apa totul te-nteapa, afara totul te-nteapa. Aici e, cred, imaginea cea mai amuzanta: ca Paradisul e Infernal. Incontinuu trebuie sa fii in priza. Pe deasupra, lucrezi cu foarte multe resurse si oameni care tot timpul se misca si toata lumea vorbeste in toate limbile straine. Trebuie sa fii incontinuu concentrat, sa pricepi si comenzile in spaniola si pe cele in franceza si comenzile in romana. E o stare de acuitate constanta. De ce ti-e dor? Ti-e dor sa stai, ti-e dor de spiritul romanesc, ti-e dor de „mama, ce puturosi sunt astia in comparatie cu noi…” Ti-e dor de foarte multe lucruri; e un fel de redescoperire in greu a partilor pozitive ale Romaniei.

Si parea Romania mai frumoasa decat este, vazuta de acolo?
Nu. Parea asa cum este: foarte ok. S-a lansat la un moment dat dreptul de a critica tara, ceea ce e laudabil, dar acum a ajuns pe mana tuturor, secaturile urla in gura mare ca totul e rau. Stiti ceva: tara asta a facut in 20 de ani de zile un drum atat de lung, incat e admirabil, nimic din ceea ce avem in jurul nostru nu am fi avut voie sa avem. Toata conversatia noastra de acum nu ar fi putut sa existe, hainele cu care eu sunt imbracat, tu esti imbracata, cainii pe care-i avem, televizoarele care sunt, programele, laptop-ul, curentul. Iar tara asta, cand te duci in America de Sud, iti da foarte clar identitatea ta de european. Si e un castig urias, uluitor, monstruos, stai drept in fata oricui: mandru, esti european, reprezinti o civilizatie uriasa, de mii de ani aici s-au petrecut atatea.

Ti-ai luat ceva de citit in Panama? Ai avut timp sa citesti?
Da, uite, ai avut noroc. Mi-am luat „Capitalul” (K. Marx); mi-am luat „Kafka on the Shore” (Murakami); si „Delirium” (Laura Restreppo).
Timp am avut. Fizic, ai timp, poti sa citesti, numai ca nu te duce capul. Cand ai perioadele de relaxare, ai atat de multe care s-au adunat pe parcursul zilei in mintea ta, incat nu-ti mai trebuie romane. Trebuie sa te debrifezi tu, pe tine, asupra a ceea ce s-a intamplat – si iti spun ca in fiecare zi s-a petrecut ceva unic si initiatic.

Dar ai avut vreodata sentimentul, acolo, ca lucrurile ar putea scapa de sub control?
Toata bafta noastra a fost ca n-a murit nimeni! Oricand am avut constiinta clara a acestei realitati. E reala. Am vazut in fata mea cateva accidente care ar fi avut destule sanse sa fie mai grave. Gandeste-te la orice rana, gandeste-te la baracuda, nu ai spital, nu ai medici si, in cel mai bun caz, in situatia in care reusesti sa inchiriezi un avion militar, de pe insula trebuie sa pleci cu barca si sa gasesti avionul si o aterizare in Panama si un spital care sa te primeasca.

Iti era teama ca ai putea muri acolo? Care e spaima ta vis a vis de Moarte…?
Nu, nu mi-e frica niciodata.
Sa nu fiu bolnav. Sa ma calce masina, sa ma impuste cineva, sa mor in somn sau in timpul actului sexual, in nici un caz sa-mi tarai nefericirea pe coridoarele unor spitale, amanand momentul care, oricum, e inevitabil. O sa murim toti. E ceva Natural. Daca vrei sa o dau pe metafizica Mortii, du-te in jungla sa intelegi Moartea. Nu are absolut nici un rost in mecanica generala a Universului, tot ceea ce moare se transforma in viata, incontinuu. In jungla nici nu trebuie sa faci curat pe platourile de filmare. Jungla mananca tot si transforma in materie imediat. Nu poti sa lasi nimic pentru ca imediat vin furnicile si iau. Jungla, intr-o luna, nu exista ceva ce nu poate sa consume si sa digere si sa transforme in materie vie.


Au trecut repede cele 49 de zile?
Acolo era dezastru, acolo toata echipa era: „cate zile mai avem?”
Si sarea repede traducatoarea, Alexandra, care avea un sistem foarte misto: „18 fara asta…”; „pai care fara asta, ca asta abia a inceput, abia e dimineata…”; „n-o mai pun…”

Ce a schimbat experienta Panama in tine? Ai comparat-o cu Revolutia din ’89…
Mult, foarte mult. Genul asta de intamplare te face sa te recalibrezi, sa te gandesti, cred ca devii mai intelept, te temi de mai putine lucruri, esti mai relaxat. Te schimbi, cred ca iti zgandare din nou capacitatea asta de supravietuire si e bine, te face sa fii fizic activ, mergi mai drept. Stii ca ma dor calcaiele de cand am venit? Ne dor calcaiele pe toti. Te dor de behai de durere. Totul se schimba pentru ca mergi pe alt teren. Aici mergem pe asfalt. Acolo, postura, trupul, totul se duce altfel. Nisipul, cu toate nisipurile diferite, ca nici unul nu-i la fel, unul este de intri in el juma de metru, pe altul este bine sa mergi, dar frige. Nu poti sa stai pe nisip. Si oceanul, frate, valurile alea cutremuratoare, ucigase, in fiecare zi am furat-o, macar o data, de la un val. Ma refer la luat de picioare si dat cu fata de pamant sau lovit in ficat de te-ndoaie. M-am intors cu un respect fata de surferi… Himalaya poate oricand sa stea langa un surfer.

Dar te racoreai, macar?
Evident ca te racoresti, 37 de grade fata de 48 de afara, e o racoreala…
A fost o zi in care nu am transpirat. Nimeni. A fost o zi. Odata.
Si cu apa asta e a dracu de complicat. Nu poti sa intri in apa ca iti rupi picioarele si de aceea nu aveau voie oamenii in apa. Iti bagi un picior intr-un arici de mare sau vine o baracuda si iti ia picioarele sau trece o fregata portugheza si te atinge. Astea sunt niste meduze rele, lungi de vreo 16 m. Cel mai tare m-am speriat de pisica de mare.
Nu este un loc turistic, dar este exhilerant, emotionant incontinuu.

Ai repeta experienta? Ce urmeaza dupa Panama?
Sigur ca da. Ceva atat de plin de viata, in experienta noastra terna, trebuie sa fii magar sa refuzi. Esti Viu, pe bune, Viu.
Habar n-am ce urmeaza. Eu niciodata nu stiu ce urmeaza. Daca o sa simt nevoia sa fac ceva, o sa fac. Cum a fost cu teatrul. Vreau sa joc teatru pe scena. Am jucat. A fost nevoia. Bine si nevoia stii cum vine? Ea vine cu un proiect si cu o intamplare fericita Nevoia se transforma in chipul cuiva care vine si zice: „Bai, stii ce m-am gandit? Ce-ar fi sa…” Si se leaga. In general faci ce vrei doar ca, neputand in momentul ala, astepti clipa care vine. Eu n-am fost actor, ca sa joc profesionist, insa cand m-am dus acolo am fost profesionist, am facut ceea ce mi s-a cerut cu mare atentie si cu dedicatie.

Ai si o Clinica de Dializa la Cluj. De ce de dializa si nu altceva?
Pentru ca oamenii cu care m-am bagat in povestea asta au aceasta expertiza. Pentru ca e un domeniu bun, il consider eu. Si pentru ca am asa, o semidisperare, sa nu mai depind de media. Trebuie sa ai un business al tau, sa nu mai depinzi de salarii, de patroni si de momente. Iar Clinica asta e de-abia inceputul unui business ceva mai mare.

Vrei sa strangi fonduri si pentru infiintarea unei Case pentru Batrani?
Da, am un proiect de asta, in Constanta. Ma gandesc ca noi tot timpul credem ca ai renunta la parinti sau la adulti daca i-ai trimite la o Casa pentru Batrani, insa deseori e posibil ca tocmai acolo ei sa aiba cele mai bune conditii - si din punct de vedere medical, dar si al socializarii - si sa-si traiasca anii mai senin acolo. Eu doar o sa incerc, cand o sa pot, sa ofer o alternativa.

Unde ti-ar placea sa locuiesti, in Romania?
Nu stiu ce sa zic, undeva mirific, adica undeva unde sa fie apa langa.

La mare?
Da, dar apa langa, vreau sa spun.
Uite, mi-ar placea sa am o casa in padure, la marginea unui lac, tie nu ti-ar placea?
Nu.
Mie mi-ar placea.

Pe plaja mi-ar placea sa am o casa.
Pe plaja…, tot asa, mi-ar placea o casa pe plaja.

Si in lume, unde ti-ar placea sa traiesti?
Sunt multe locuri. Mi-ar placea sa traiesc in Londra, in Barcelona, in Asia, undeva unde e cald. Cred ca, in primul rand, as fugi de frig. Daca traiesti si performezi si produci – in Londra. Londra cred ca este teritoriul care astazi e cel mai apetisant, dar asta nu inseamna ca n-ar fi minunat sa traiesc in Paris, un oras incantator, sau apropiata Viena, o minune de oras. Cred ca asa, ca reactie inconstienta, cea mai intensa am avut-o la Barcelona.
Si undeva unde se gateste bine. Neaparat. Unde poti sa mergi cu cainele linistit la restaurant sau la hotel, undeva unde nu fac oamenii gratar, unde nu ti se zgarie masinile, in Rai…

De Rusia ti-e dor? De limba rusa…
Da, mi-e dor de limba, dar de Rusia mi-e dor intr-un fel mai sofisticat, pentru ca acolo nu e doar o aspiratie, o tara despre care ai citit in povesti. In Rusia, probabil cel mai dor mi-e de copilarie.
Rusia e tot genul asta de teritoriu nesfarsit, cand pleci dimineata in padure si-ti spune bunica-tu: ai grija sa te-ntorci. E la fel ca-n Panama, adica lucrurile se-ntampla definitiv: daca nu te-ntorci, te prinde zapada si mori. In panama, daca ai calcat gresit, mori. Cand spun padure, e ceva care nu se termina, adica nu vezi un avion zburand deasupra capului tau, sau oricat de mult ai merge, n-o sa vezi linii electrice, n-o sa auzi o masina, n-o sa vezi o sosea. Asta e padure.

Ti s-a intamplat sa te ratacesti?
Pai normal, dar inveti sa te-ntorci. Iar iarna, cei mai periculosi sunt mistretii. Sunt niste animale extrem de agresive, probabil la fel de agresive ca si leii. Mistretii ataca si e tare neplacut sa vezi o bucata de-aia, de 150 kg, cu coltii imensi, ca te-nghesuie. De foame, ei rup copacii pana la vreo 2 m. mai sus, rup cu coltii coaja.

Te-ai intalnit cu un asemenea exemplar?
Da. Jesus, evident.

Si cum ai scapat? Erai singur?
Usoor, usor, cu spatele, fara sa te grabesti, clar, cu fata inspre el, incet, incet. Te dai in spate si eviti. Da, pai intotdeauna esti singur, nu e ca la cumparaturi. Mistretul e un animal de care mi-e frica.

Care este mediul in care simti ca te sufoci si din care fugi?
Unde-s multi prosti si ticalosi. Eu nu pot sa-nving prostii niciodata. Prostii ma-nving intotdeauna. Sunt multi si nu cedeaza. Un prost poti sa-l invingi intr-o lupta separata, dar nu a la long. Si ticalosii, care-s mai rai ca prostii. Si daca asta-i mediul, atunci nu pot. Prefer sa fug, sa stau acasa, sa citesc si sa ma joc cu copiii si cu cainii. Sa-mi traiesc Iubirea, decat nefericirea.

Apropo de Iubire, cum ai iubit la 20 de ani, cum iubesti la 40 si cum crezi ca vei iubi la 60 de ani?
Mai moale, cu mai putina falosenie. Sunt varste diferite, intensitatile trairilor sunt diferite. Fiecare varsta iti spune ca ceea ce traiesti acum este mai bine decat ceea ce a fost. Esti mai destept, mai clar, mai calm, mai intelept. La 20 de ani credeam ca la 27 de ani toata lumea moare…

Sau ca cineva de 30 sau 40 de ani…
E moarta demult. E zombi. Fiica mea, Anastasia, la inaltimea celor 16 ani ai ei, cam tot asta crede, in timp ce ceilalti, mai micuti si mai naivi, inca nu si-au asumat acest dispret total la adresa lumii , specific adolescentilor.
Toate varstele sunt diferite, important e sa le traiesti cu gratie pe toate. Mi-e sila de tinerii imbatraniti si de batranii care danseaza in discoteca.
Fiecare varsta isi are satisfactiile ei. Se spune ca o femeie se trezeste sexual de la 30 de ani in sus. Cat ar rade o pustoaica de 17 ani la asta?

Dar un barbat?
Un barbat nu se trezeste niciodata. E in delir tot timpul. Starea de trezie… Sexul deseori ne face ca sa nu-ntelegem starea de trezie pentru ca ne blocam mentalul aici, in dorinta.


Exista vreo calitate pe care o admiri, ai vrea sa o ai, insa nu reusesti sa ti-o insusesti?
Da. Seninatatea aia inteleapta, linistita.

Ce-ti place sa faci in timpul liber?
Sa stau. E cel mai misto. Stai. Citesti. Mai stai nitel.

Care este lucrul care te emotioneaza intr-atat, incat iti simti picioarele moi?
Iubirea, sexul, intalnirea cu cineva impresionant, femei frumoase, campioni, tipi care au facut lucruri exceptionale in viata, de genul Hagi sau Nadia. Prima data ai genul asta de aah, tragi aer in tine…


Ce-ti doresti sa mai experimentezi? De unde-ti vine toata energia asta?
Orice. Orice e nou, interesant, orice ma incita, orice merita sa fie facut. Oricand, intotdeauna de la capat, nou, nemaifacut pana acum.
In jurul nostru se vehiculeaza idei, proiecte, ele trec ca trenurile, se opresc in gara si-n ele se suie tipi care au sau n-au bilet. Eu imi cumpar bilete pentru multe proiecte. Vine trenul – sar.
Energia imi vine din pofta de Viata. E cel mai tare lucru care ni s-a intamplat si este tranzitoriu si momentan. Este o vacanta scurta.

Dar se poate opri brusc, daca faci alegerea proasta…
Oricum se opreste. E vorba de calitatea vietii; traiesti ca un om misto, traiesti puternic, nu ti-e rusine de ceea ce faci, nu lasi rahat in spate, mergi inainte mandru, te uiti in oglinda si spui: „ok, foarte bine.”

La ce proiect lucrezi acum?
Imi fac un site. Am ajuns la concluzia ferma ca mie nu-mi mai place cam cum se face presa in Romania. Si am foarte multe momente in care observ incalcari flagrante ale bunului simt. Observ stiri care se dau la un televizor si nu se dau la altul. Vreau sa arat ce sta in spatele lor, dar nu cu patima, nu cu urlete sau injuraturi, nu cu extraordinar stilism. Nu. Cat se poate mai simplu si mai relaxat, doar prezentand datele. Obiectiv si punand pe margini un minim comentariu. Sunt niste lucruri care nu se fac. Nu poti sa vorbesti cu cineva off the record si sa-l citezi, nu poti la nesfarsit sa scrii articole cu „surse din interior ne spun ca…” si la sfarsit sa se demonstreze ca esti un mincinos calic. Vreau sa fac acest site de analiza a discursului nostru mediatic, a bulei in care traim. Va fi gata cat se poate de repede. Vreau sa fac si un bord de persoane, pe care eu le consider civilizate, care sa gireze cumva acest gen de continut. E foarte bine sa afli ca in unele ziare nu apar anumite anchete.

Ce sfat ai putea sa le dai femeilor care incep acum un business, singure?
In nici un caz sa nu creada vreodata ca sunt defavorizate de barbati. Au exact aceleasi competente, aceleasi drepturi si calitati, e o gogorita ca ar fi mai greu pentru femei. Nu. Si trebuie sa stie lucrul asta. Sa nu porneasca vreodata cu ideea, chiar si inoculata de cineva, ca ar fi second player. Nu exista, in business, femei si barbati.

Dar exista vreun job care se potriveste mai bine unei femei?
Da. Nasterea. E job feminin.

Interviu cu ANDREI GHEORGHE,
realizat de Lacramioara Opris si publicat in revista Business Woman Nr.15, nov. 2009

Foto: Maria Popescu, Kanal D
Foto sus, stanga titlu: Cristi Brancu
http://www.presa.nu/