Bogdan Mihai Radu

Explozii de culoare, ca necesitate organică

Interviu cu artistul plastic Bogdan Mihai Radu

25 august 2011

L.O.: Cum ai descoperit pictura şi care sunt primii tăi paşi pe acest drum?

B.M.R.: În copilărie sunt momente care îţi marchează într-o mai mare sau mai mică măsură viaţa. Întâlnirea mea cu pictura s-a petrecut graţie unui film pe care l-am văzut când eram puşti. Era vorba despre niște falsificatori de tablouri, care, prin diferite tertipuri, înlocuiau lucrările originale din muzee celebre cu falsuri. Așa mi-a venit ideea să fac și eu același lucru cu tablourile bunicii și ale unor rude de-ale mele. Nu ascund că am fost entuziasmat de faptul că ale mele rude nu și-au dat seama de micul șiretlic la care apelasem.

L.O.: Ai fost încurajat să continui? Care este momentul definitoriu, cel în care te-ai îndreptat definitiv către universul pânzei?

B.M.R.: De pictat, mi-a plăcut dintotdeauna, dar, din păcate, studiile spre care părinţii mei mi-au îndreptat paşii nu erau pe aceeaşi lungime de undă cu pornirile mele artistice. Prima speranţă că mă pot reîntoarce la universul pânzei s-a întrezărit în timpul cursurilor de arterapie pe care le urmam la Școala Friedrich Muller. Am fost încurajat de cei de acolo să îmi prezint lucrările în cadrul unei expoziţii. Și aşa a început povestea mea.

L.O.: Şi ai mers pe acest drum, fără a te mai gândi nici o clipă să renunţi?

B.M.R.: Când ajungi practic să te identifici cu ceea ce faci, a renunţa este un verb care nu-şi mai găseşte locul într-un asemenea context.

L.O.: Există o persoană care te-a îndrumat şi care a crezut continuu în talentul tău înnăscut, încă de la început?

B.M.R.: Sunt persoane la care mă pot raporta şi care au însemnat şi continuă să însemne jaloane importante în parcursul meu artistic. Maestrul Corneliu Brudaşcu, Mircea Ignat, fostul preşedinte al UAP Sibiu şi profesorul Dorel Găină de la Universitatea de Arte Plastice de la Cluj, criticul de artă Liviana Dan sunt doar câteva nume care au avut deplină încredere în mine şi care au avut un cuvânt de spus în evoluţia mea ca artist.

L.O.: Care sunt „ingredientele” necesare construirii unei cariere în plan artistic, iar, dintre acestea, care consideri tu că ar reprezenta factorul determinant în asigurarea succesului? (şi, când spun „succes”, mă refer la posibilitatea de a trăi, efectiv, din artă, într-un mod decent).

B.M.R.: Nu cred că există o reţetă universal valabilă, dar cred că există câteva elemente inerente dezvoltării ca artist plastic şi acestea se circumscriu talentului – condiţie sine qua non – a unei cariere de succes. Dar doar cu talent nu poţi răzbi, e nevoie de multă muncă, perseverenţă şi, mai presus de toate, să crezi în steaua ta norocoasă.

L.O.: Când ai avut prima expoziţie, unde şi ce amintiri te leagă de aceasta? A reprezentat ea un moment decisiv în cariera ta artistică?

B.M.R.: Se întâmpla prin 2002, când profesoara de atelier şi o colegă de cameră de la Colegiul Friedrich Müller, care o cunoşteau pe directoarea de la Casa Franceză (Ille et Villaine) din Sibiu, m-au îndemnat să-mi expun lucrările acolo şi aşa am debutat practic cu expoziţia “Trecut în umbră şi culoare”. Am lăsat umbra deoparte şi am ales culoarea, a cărei forţă m-a însoţit preţ de peste 30 de expoziţii până în prezent.

L.O.: Ce înseamnă organizarea unei expoziţii de pictură – câteva detaliile de culise, detalii pe care ochiul publicului nu le cunoaşte...?

B.M.R.: În primul rând este de multe ori o luptă contracronometru pentru a avea toate lucrările gata de expoziţie. Promovarea evenimentului, prin materiale publicitare – prin realizarea de invitaţii, afişe, bannere, informarea clienţilor despre apropierea evenimentului prin transmiterea obişnuitului newsletter. Sunt detalii de care se ocupă art manager-ul meu.

L.O.: Care este publicul tău, cui se adresează pânzele tale şi cine le achiziţionează, în principal?

B.M.R.: Lucrările mele se adresează în primul rând iubitorilor de frumos, celor care reacţionează la sensibilitatea pe care o emană o floare surprinsă pe pânză – fie că este vorba de irişi, maci, anemone sau trandafiri -, un peisaj care îţi pune la încercare imaginaţia, un arlechin...

Printre clienţii mei se află oameni din zona de business, mediul academic, medici, artişti...

L.O.: S-a întâmplat să refuzi, la un moment dat, să înstrăinezi o lucrare doar pe considerentul că nu vroiai ca aceasta să ajungă la cineva anume?

B.M.R.: Destul de rar pentru că volatilitatea pieţei – ca să recurg la un termen mai pretenţios din sfera economică – nu îţi permite să refuzi prea des ofertele care ţi se fac – bineînţeles dacă şi acestea sunt rezonabile.

L.O.: Ce nu te inspiră? Care este mediul / momentul în care simţi că nu poţi lucra deloc?

B.M.R.: Cred că tot ce mă înconjoară poate fi o sursă de inspiraţie. Nu mi s-a întâmplat până acum să mă aşez în faţa şevaletului şi să nu mă pot exprima.

L.O.: Ai anumite tabieturi în legătură cu modalitatea de lucru sau cu programul?

B.M.R.: Cafeaua şi ţigara de dimineaţa, dar nu foarte devreme, pentru că bună parte din noapte o petrec în faţa pânzei. O revistă răsfoită la o terasă în Centrul istoric în compania unor prieteni apropiaţi mă relaxează şi îmi deschide apetitul pentru pictat.

L.O.: Lucrezi mai mult ziua sau mai mult noaptea?

B.M.R.: M-am obişnuit să lucrez mai mult noaptea, e mai multă linişte şi mă simt mai în largul meu în faţa şevaletului. Mă simt ca un magician de sub a cărui baghetă culorile se combină în cele mai neaşteptate feluri.

L.O.: Care sunt principalele simboluri şi teme folosite în lucrările tale?

B.M.R.: Temele predilecte sunt cele florale, cum se poate lesne observa. De asemenea, natura în cele mai intrepide ipostaze, crâmpeie din urbanul imediat, arlechini desprinşi din vremuri de poveste. Într-adevăr, florile se regăsesc destul de frecvent printre lucrările mele, fie ca pânze de sine stătătoare, fie ca leitmotiv în alte lucrări. De exemplu, „O orchestră într-un câmp de irişi” sau „Ateneul acompaniat de flori”, sunt lucrări în care am recurs la leitmotivul floral.

L.O.: În ceea ce priveşte portretele...?

B.M.R.: Am şi portrete, dar acestea sunt mai mult sugerate, pentru că, în opinia mea, forţa culorii merge dincolo de formă.

L.O.: Când începi o nouă lucrare ştii dinainte ce vei picta, este cumva „formată” în mintea ta sau demersul creativ este unul spontan, în final ajungând la un rezultat neaşteptat?

B.M.R.: De cele mai multe ori am în minte ceea ce urmează să pictez, dar pe parcurs se întâmplă uneori să deplasez ideea iniţială în alte direcţii.

L.O.: Cam cât timp lucrezi la o pânză?

B.M.R.: Depinde de lucrarea pe care urmează să o fac. De obicei nu insist pe detaliu, ci mă las purtat doar de magia culorii.

L.O.: Ce este determinant în pregătirea culorilor pe paletă – mai ales că acestea, cum spui tu, sunt mai importante decât forma? Cum alegi culorile pe care le vei folosi ?

B.M.R.: Culoarea vine din interior, din ceea ce simt, nu e nimic premeditat, pur şi simplu îmi exprim pe pânză stările de moment.

L.O.: Un artist poate avea o lucrare de suflet, pe care nu ar vinde-o niciodată sau, dacă ar face asta, nu ar fi cu toată inima. Ai o asemenea pânză, la care ţii în mod deosebit?

B.M.R.: „Orchestră în câmp cu irişi” este o lucrare de care m-am despărţit mai greu, dar m-am consolat cu gândul că imaginaţia mă ajută întotdeauna să plăsmuiesc lucrări şi mai frumoase.

L.O.: Ce sentiment încerci imediat după ce ai terminat de pictat o pânză?

B.M.R.: De obicei de satisfacţie, dacă lucrarea se încadrează în rigorile mele estetice, iar dacă rezultatul mă nemulţumeşte, o las deoparte şi revin ulterior asupra ei.

L.O.: Care sunt pictorii tăi favoriţi?

B.M.R.: Vincent Van Gogh, Paul Cézanne, Corneliu Baba, Paul Gaugain, Ștefan Luchian, Giorgio de Chirico, Alexandru Ciucurencu sunt doar câţiva artişti plastici de a căror operă m-am simţit mai apropiat.

Dintre pictorii contemporani îmi plac Corneliu Brudaşcu, Bernard Dunstan, Augustin Costinescu şi Vali Ciobanu.

L.O.: Cea mai mare bucurie a ta...?

B.M.R.: Să pictez, evident! Timpul petrecut în faţa şevaletului este pentru mine o necesitate organică pe care nu mi-o pot reprima şi pentru care nu aş putea găsi niciodată un substitut.

L.O.: Dacă ar fi să te poţi întoarce în timp şi să retrăieşti o vârstă sau un anumit eveniment petrecut în viata ta, care ar fi acestea?

B.M.R.: Momentele copilăriei sunt cele la care toţi ne întoarcem cu drag mai devreme sau mai târziu.

L.O.: Un cuvânt care te-ar descrie cât mai bine...?

B.M.R.: Mă opresc în cele din urmă la două cuvinte. Frenezia culorii.

L.O.: Dacă nu pictor, ce altceva te-ai fi imaginat fiind?

B.M.R.: Nu mă pot imagina făcând altceva.

L.O.: Care este principiul ce te călăuzeşte în viaţă ?

B.M.R.: Succesul se măsoară nu prin poziţia pe care o dobândeşti în viaţă, ci prin obstacolele pe care ai fost nevoit să le depăşeşti.

L.O.: În ce rezidă frumuseţea unui om, fizic sau ca trăsătură de caracter / sufletească?

B.M.R.: Frumuseţea este efemeră, fiind adesea asociată cu tinereţea, care, după părerea mea, este mai degrabă o stare de spirit, decât o etapă a vieţii.

L.O.: Ce apreciezi cel mai mult la cineva?

B.M.R.: Aş spune mai degrabă ce nu-mi place la oameni: ipocrizia, preţiozitatea şi neseriozitatea.

L.O.: Ai un citat preferat?

B.M.R.: „Pictura este tăcerea minţii şi muzica ochiului”, spunea laureatul de acum câţiva ani al Premiului Nobel pentru Literatură, turcul Orhan Pamuk.

L.O.: Călătoreşti? Care este locul tău preferat, de suflet, de la noi? Ai un asemenea loc şi în afara ţării?

B.M.R.: Împrejurimile Sibiului, pentru că de acolo provin şi atunci mă simt foarte legat de aceste locuri, iar în afara ţării Balcic-ul este un loc care are un farmec aparte şi care a reprezentat întotdeauna o sursă de inspiraţie.

L.O.: Dacă ar fi să schimbi ceva la aspectul Bucureşti-ului, cum ai vedea tu această schimbare? Ce l-ar face mai frumos, mai primitor sau mai cald?

B.M.R.: Mai multă verdeaţă l-ar mai revigora, ar mai diminua supremaţia betoanelor.

Îmi place cum a început să ia amploare Centrul istoric al Bucureşti-ului. Sper ca toate aceste reînnoiri să nu fie doar de suprafaţă, aşa cum se obişnuieşte pe la noi.

L.O.: Marea sau muntele?

B.M.R.: Dificil de optat. Îmi plac amândouă.

L.O.: În prezent se află în desfăşurare proiectul umanitar „Prima lecţie de pictură cu Bogdan Mihai Radu”; spune-ne câteva cuvinte despre acesta - cum a luat naştere ideea acestui proiect şi cine s-a implicat până acum?

B.M.R.: „Prima lecţie de pictură cu Bogdan Mihai Radu” este un proiect umanitar lansat din nevoia de a răsplăti generozitatea celor care mi-au fost aproape în momentele grele pe care le-am traversat în a doua parte a anului trecut, când o afecţiune neurologică m-a împiedicat să mai pictez.

Pasiunea pentru pictură este numitorul comun a mai bine de 20 de invitaţi, care fie s-au manifestat în spaţiul public, fie s-au remarcat în activitatea lor profesională.

L.O.: Cum te imaginezi peste 10 ani?

B.M.R.: De abia anul viitor se vor împlini zece ani de la prima expoziţie şi am avut deja peste 30 de expoziţii personale şi colective. Vă daţi seama că de la următorii zece ani aşteptările mele sunt evident mai mari.

L.O.: Câteva cuvinte adresate cititorilor..?

B.M.R.: Vreau să îi invit la expoziţia mea personală, intitulată „Nostalgia florilor şi a străzilor” de la Galeria Regală a Cazinoului din Sinaia, care va fi deschisă până pe 15 septembrie.

Expoziţii 2011:

* lucrări expuse la Cafeneaua "Eatery", Bucureşti

* 6 aprilie - vernisajul expoziţiei "Parfumul străzilor", Cafeneaua Carada, Bucureşti

* 16 iulie - vernisajul expoziţiei "Revenire/Wiederkehr", Galeria Atelier 202, Apoldu de Sus (jud. Sibiu)

* 13 august - vernisajul expoziţiei "Nostalgia florilor şi a străzilor", Casino Sinaia (expoziţie în desfăşurare până la data de 15 septembrie!)

* În pregătire! Expoziţia din 1 decembrie 2011 - 10 ianuarie 2012, Galeria Regală a Cazinoului din Sinaia

PERSONAL EXHIBITIONS (selective):

2002 - “Past shrouded in shadow and color”, Casa Ille et Vilaine, Sibiu

2003 - “Reflections”, Atelier 202 Art Gallery, Apoldu de Sus

2004 - “Plunged into color”, Cisnădie City Hall

2004 - “Flavors of Sibiu”, Casa Luxemburg, Sibiu

2005 - “Contrast and color”, Imperium Pub, Sibiu

2006 - ”Flower fields”, Haller Café Sibiu

2006 - Exhibition within the Luxury Show 2006, Romexpo Exhibition Center, Bucharest

2007 - “Senses”, Cafe Del Sol, Sibiu

2007 - “Bogdan, Mihai and Radu”, Student’s Culture House, Cluj

2007 - “Journey into realms of abstract beauty”, Turabo Cafe, Sibiu

2007 - It’s hard to be a painter”, Green Hours, Bucharest

2008 – “Landscapes”, Fortuna Art Gallery, Cluj-Napoca

2008 - “Senses”, Iulius Mall, Cluj

2008 - “Spring sensations”, Iulius Mall, Cluj

2008 - Exhibition held on the occasion of the 90th Anniversary of the

National Day of Romania, Romanian-American Cultural Association, Detroit

2009 – “Moments”, World Trade Center, Bucharest

2010 - “Bogdan Mihai Radu”, Intercontinental Hotel, Bucharest

2011 – “Nostalgia of the flowers and streets”, Sinaia Casino Royal Gallery, ongoing exhibition: 13 of August – 15 of September

GROUP EXHIBITIONS (selective):

2003 –Artists’ Union Sibiu Exhibition, “Atelier 35” Art Gallery, Sibiu

2003 - Artists’ Union Sibiu: “Autumn Exhibition”, Contemporary Art Gallery of the National Museum of Brukenthal, Sibiu

2004 – Artists’ Union Sibiu:“Summer Exhibition: Holiday”, “Atelier 202” Art Gallery, Apoldu de Sus

2004 – Artists’ Union Sibiu: “Autumn Exhibition”, Contemporary Art Gallery of the National Museum of Brukenthal, Sibiu

2005 - Art e Arta Foundation: “Young talents”, National Musical Comedy Theater “Ion Dacian”, Bucharest

2005 – Artists’ Union Sibiu: “Autumn Exhibition”, Contemporary Art Gallery of the National Museum of Brukenthal, Sibiu

2005 - “Euro Art”, Art Galleries, Sibiu

2006 - Art e Arte Foundation: “Angels and Saints”, Comedy Theater, Bucharest

2006 - Art e Arte Foundation: “Balchik - Queen Mary’s Heart” (exhibition held on the premises of the Central University Library “Carol I”, Bucharest, following the Balchik International Painting Workshop

2006 - Exhibition within ASTRA Film Fest 2006: “Queen Mary”, Cafe del Sol, Sibiu

2007 - Art e Arte Foundation: “TWO”, Elizeu Hotel, Bucharest

2008 - “Eclectic Transfer”, Atlas Art Gallery, Oradea

2008 - “FOUR”, Iulius Mall, Cluj BOGDAN MIHAI RADU

Site Bogdan Mihai Radu:

http://www.bogdanmihairadu.com/

Foto: Arhiva personală Bogdan Mihai Radu

Interviu realizat de Lăcrămioara Opriş

Interviu realizat pentru amintiridincalatorie.ro:

http://amintiridincalatorie.ro/articol_vip-254-explozii_de_culoare_ca_necesitate_organic#

KEO

Spre lună !

Interviu cu KEO, cântăreţ, compozitor, producător

17 febr. 2011

KEO s-a născut la Bucureşti, iar în 1985 s-a mutat împreună cu părinţii la Geneva (Elveţia). La vârsta de 12 ani el a început să cânte la pian, urmând ca la 14 ani să scrie primul său cântec. În anii de liceu el şi-a format prima trupă, “I SCREAM”, după care a urmat studii de politică la Geneva şi Los Angeles. Mai târziu, întors acasă, în Elveţia, el a format trupa numită “THE PARK” (cu care a lansat albumul pop-rock „Spiders Of Addiction”). “THE PARK” a cântat live în cadrul unor festivaluri celebre, precum: Open Air şi Montreaux Jazz Festival... la Montreaux deschizând chiar concertul lui David Bowie.

Reîntors în România în 2005, el a debutat aici ca solist solo cu piesa AZI VII MÂINE PLECI”. http://www.youtube.com/watch?v=QkybZs6-_KI&feature=related

Lansată în septembrie 2005, aceasta a ajuns numărul 1 în top 20 MTV, în doar 3 săptămâni; în următorii ani activitatea artistică a lui KEO a fost încununată de numeroase premii. În calitate de compozitor şi producător, el a colaborat cu Andreea Bălan, Alexandra Ungureanu, Cătălin Josan, Blaxy Girls, Anna Lesko, Cristina Rus, Tina G, Cristi Stanciu.

KEO – voce, pian, compozitor piese - cântă în prezent împreună cu Felix Bârcă – chitară (un foarte talentat chitarist pe care-l putem asculta cântând şi în cadrul trupei STONEBOX), Radu Moldovan – tobe, Antoine Gautier - dj, Florin Alexe – clape şi tocmai şi-a lansat single-ul „LIBER”, single ce deja se bucură de un imens succes la public.

Un proiect nou la care lucrează acum este cel alături de Alexandra Ungureanu şi Skizzo Skillz, iar drumul său muzical nu se opreşte aici... nicidecum... printre stele, printre stele... spre lună (ca să parafrazez cuvintele lui Les Brown: “Întotdeauna ţinteşte spre lună. Chiar dacă nu reuşeşti, măcar vei ajunge printre stele.”...).

Noi îi urăm succes în continuare şi... ne vedem la concerte, ca să cântăm împreună piesele atât de îndrăgite!

Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică? Cum a început povestea?

De când mă ştiu mi-a plăcut la nebunie muzica, însă mi-am dat seama cu adevărat de acest lucru atunci când am primit cadou un pian electric de la părinţii mei, la vârsta de 12 ani, în Geneva. Îmi doream foarte mult un pian, iar scânteia spre compoziţie s-a aprins chiar în acea seară in care „am compus” şi o mică piesă.

Cine te-a îndrumat în cariera ta artistică?

Naşul meu, marele compozitor Temistocle Popa, este cel care m-a ajutat să-mi cultiv pasiunea pentru muzică şi care, până în ziua de azi, îmi dă sfaturi în tot ceea ce fac. În afară de el, am avut foarte mult de învăţat de la toţi artiştii pe care i-am iubit, îi iubesc în continuare şi care m-au influenţat enorm, precum: Prince, Michael Jackson, The Beatles, U2, David Bowie şi mulţi alţii.

Care ar fi sfatul tău pentru cei care se află acum la începutul unei cariere muzicale?

Cheia succesului cred că se află în pasiune şi perseverenţă. Cu toţii pornim de la un vis, însă dacă îi atribui muncă, talent, pasiune şi ambiţie, acest vis poate deveni realitate.

Ce părere ai despre ceea ce se întâmplă acum pe piaţa muzicală românească, despre noile trupe care apar peste noapte...?

Industria muzicală a devenit una care se bazează pe valoarea piesei mai mult decât pe valoarea artistului. În momentul de faţă nu trebuie neapărat să fii foarte talentat ca să poţi avea o piesă pe radio. Din păcate, asta face ca majoritatea pieselor să sune aproape la fel, toţi urmând aceeaşi reţetă.

Care crezi ca este secretul longevităţii carierei unui artist?

Secretul, în afara talentului - care se presupune că există - este perseverenţa în tot ceea ce face el. Un artist, ca să se poată bucura de longevitate în carieră, trebuie să aibă un univers muzical pe care să şi-l clădească singur şi cu care un public să se poată identifica. Acest univers se construieşte în timp, în acest mod artistul reuşind să-şi fidelizeze fanii.

Dintr-o zi, cât timp dedici muzicii?

Cu siguranţă 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Chiar şi atunci când dorm, tot despre piese visez, deci pot spune că sunt un obsedat, în sensul frumos al cuvântului...

Ce sentiment ai atunci când ai terminat de compus o piesă?

În primul rând sunt curios şi nerăbdător să văd reacţia oamenilor la această piesă. În primă fază, primii ascultători sunt prietenii apropiaţi şi colaboratorii de la casa de discuri. În al doilea rând, se întâmplă un fenomen ciudat atunci când ai terminat de compus, pentru că, dacă în procesul creaţiei există o relaţie de intimitate între compozitor şi piesă, în momentul când aceasta e finalizată devine o entitate separată şi simţi că nu-ţi mai aparţine doar ţie, ca şi compozitor, ci oricărei persoane care se identifică cu ea.

Care sunt subiectele care te inspiră, despre ce scrii?

În general, scriu despre nişte subiecte pe care le pot înţelege şi care fac parte din universul meu. Tocmai de aceea îmi place să scriu, în general, despre dragoste şi relaţii. Excepţie de la regulă este cel mai nou single al meu, numit „Liber” al cărui subiect mizează pe individualism şi pe libertatea fiecărei persoane, în orice formă a ei. Dar există şi subiecte care nu mă inspiră, precum cele sociale sau politice, iar dacă aş cânta despre ele, nu aş fi credibil pentru că nu s-ar potrivi în universul meu.

http://www.youtube.com/watch?v=OvBLJUfzQ9o&feature=fvw

Cu ce artişti din planul internaţional ţi-ar plăcea să cânţi?

Ar fi o idee cool să-mi remixeze Timberland noul single „Liber”, însă evident, dacă aş primi un telefon cu o propunere de colaborare de la Bono (U2) cred că aş cădea de pe scaun...

Ce sentimente încerci, în timpul unui concert, vizavi de public?

În afară de adrenalină, care îmi umple corpul în timpul concertelor, cele mai frumoase momente din viaţa mea de artist sunt atunci când publicul pe care-l am în faţă cântă piesele alături de mine.

http://www.youtube.com/watch?v=w-PSkzzlbnc&feature=related

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber?

În afară de muzică, muzică şi iar muzică, îmi place să călătoresc, când îmi permite timpul, dar şi să mă relaxez în faţa televizorului urmărind Discovery şi History Channel.

Care este vârsta pe care ai vrea să o retrăieşti, dacă ar fi să te poţi întoarce în timp?

Din fericire, am marea şansă să-i am în viaţă pe oamenii pe care-i iubesc şi să-mi trăiesc visul în fiecare zi. Pot spune, mai degrabă, că aş vrea să se oprească timpul în loc.

Care crezi tu că ar fi job-ul potrivit unei femei?

Atât o femeie, cât şi un bărbat, au dreptul de a-şi alege ceea ce îşi doresc să facă în viaţă. Eu nu cred că există neapărat un job potrivit pentru o femeie, pentru că am întâlnit în viaţa mea femei care erau directoare de bancă, poliţiste sau casnice, însă fiecare era excepţională în felul său.

Vorbind de femei, în ce rezidă frumuseţea acestora?

Cred că frumuseţea lor rezidă în naturaleţea şi încrederea pe care o are o femeie în propria-i persoană. Frumuseţea e mai mult un sentiment care nu se poate explica printr-o trăsătură fizică, ci mai degrabă constituie un cumul între atitudine, suflet, ochi, zâmbet, şarm...

Care este principiul după care te ghidezi în viaţă?

“Întotdeauna ţinteşte spre lună. Chiar dacă nu reuşeşti, măcar vei ajunge printre stele.” - Les Brown

Riscă şi experimentează... ce te-ar tenta?

Mi-ar plăcea să fac un zbor în spaţiu. Ştiu că deja compania Virgin Galactic oferă acest serviciu contra sumei de 250 mii euro, aşa că voi aştepta să scadă preţul sau să obţin un discount.

Ce fel de fire eşti? Un cuvânt care să te exprime foarte bine...

Geamăn... Fiind în zodia gemeni, cred că reprezint mai multe personaje la un loc, în sensul bun, bineînţeles.

Ce faci ca să te remontezi după o zi stresantă sau o întâmplare neplăcută?

De regulă vorbesc cu mama, după care îmi pun un film SF.

Care este mâncarea ta preferată?

Evident mâncarea făcută de mama, însă, în afară de asta, îmi place foarte mult bucătăria asiatică, în special cea thailandeză, cu care mai şi cochetez câteodată, atunci când prepar chiar eu curry thailandez.

Ai un citat preferat?

„Experienţa este ceea ce vei obţine, atunci când nu obţii ceea ce vrei”. (Dan Stanford)

Care sunt calităţile ce te impresionează mai mult la o persoană?

Depinde de persoană şi, mai ales, de contextul în care o întâlnesc, dar cel mai mare respect îl am pentru persoanele care dau dovadă de coloană vertebrală.

Care sunt planurile muzicale din viitorul apropiat? La ce proiect lucrezi acum şi cu cine colaborezi?

Tocmai am lansat noul single „LIBER” http://www.youtube.com/watch?v=LpQ47wjjgvQ

şi mă bucură succesul pe care-l are deja la public. Am filmat de asemenea şi videoclipul piesei, urmând un scenariu scris de mine, exact aşa cum îmi doream. În plus, în momentul de faţă lucrez la finalizarea albumului care se va lansa cu siguranţă în următoarele luni. Mai mult decât atât, am început un proiect nou alături de Alexandra Ungureanu şi Skizzo Skillz, pe care-i apreciez foarte mult, atât ca prieteni, cât şi ca artişti. Mai multe detalii puteţi afla de pe pagina mea oficială de Facebook: facebook.com/keomusic, dar şi de pe site-ul meu oficial: www.keo.ro.

Unde te vezi peste 10 ani? Ce crezi că vei face atunci?

Cu siguranţă nu mă văd făcând altceva decât muzică, având în vedere că este pasiunea vieţii mele. Deci sper să pot şi peste 10 ani să încânt publicul cu piesele mele, iar publicul să mă încânte pe mine cu prezenţa lui la concerte.

Câteva gânduri pentru cititoarele revistei Business Woman...?

Rămâneţi aşa cum sunteţi: încântătoare, frumoase şi puternice! Cu dragoste, Keo!

Interviu realizat de Lăcrămioara Opriş

Publicat în revista Business Woman Magazine, februarie 2011

Foto: Edi Enache

Ionuţ Staicu

Mulţumiri Alinei Buleanu, RedCarpet Media

Patricia Moga

“Desperados on the Block”

Interviu cu Patricia Moga, actriţă

TRAILER FILM: http://www.youtube.com/watch?v=8Dd10uftafI

Patricia Moga a urmat studii de doctorat în teatrologie la Universitatea din München, oraş în care a locuit timp de 6 ani. Acum locuieşte la Viena. Primul său rol într-un film de lung metraj (“Desperados on the Block”) este cel al Clarei, o studentă de origine română ce locuieşte într-un cămin studenţesc din München şi care, nemaisimţind prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ei, se hotărăşte să încalce cele 10 porunci, în speranţa că va primi un semn divin ce o va opri din drumul către pierzanie. O poveste încărcată de misticism, „un rol cu multe tăceri, e chiar ca un ţipăt mut”, după cum afirmă Patricia Moga.

“Desperados on the Block” (1h 29 min., coproducţie Germania-România), film regizat de Tomasz Rudjiks şi apărut în anul 2009, a fost prezent la festivalurile de film de la Saarbrücken şi San Sebastian şi a câştigat trei premii la a XI-a ediţie a Festivalului European de Cinema de la Lecce, Italia: prestigiosul premiu FIPRESCI (European Film Award of the Critics), Golden Olive Tree pentru cel mai bun film şi premiul CineEuropa pentru cel mai bun film, dar şi premiul pentru cel mai bun debut Funf Seen FF, fiind nominalizat şi la premiul Max Ophuls.

Un film despre singurătate, căutare de sine şi încercarea de a descoperi o sclipire de lumină şi iubire în bezna unei lumi reci, neprimitoare. Un film care merită a fi văzut şi revăzut.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine: cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru actorie, cum ai început, ce te-a atras?

La mine totul vine şi pleacă, se îndepărtează şi revine sub forme infinite. Despre pasiune nu cred că era vorba atunci, acum câţiva ani buni, în timpul liceului, însă simţeam că am o chemare căreia trebuie să-i găsesc răspuns, într-un fel sau altul. Am început prin a scrie, scriam din fragedă pruncie, tot ce-mi trecea prin minte, însă lucrurile se închegau mai degrabă în dialog şi, în ultimă instanţă, ca să-mi conving părinţii că nu vreau să fac ASE, am scris o piesă de teatru pe care am şi pus-o în scenă, la Câmpina, în oraşul meu natal. Înainte de asta, făcusem diferite spectacole la Castelul Iulia Haşdeu, inspirată de textele scrise de Iulia Haşdeu. Adunam oamenii, îi convingeam că merită să facem şi altfel de lucruri într-un oraş de provincie care dormita, ca multe altele după Revoluţia din ´89, şi unde, dacă doreai să respiri şi un strop de cultură, trebuia (oricât de mic ai fi fost) să-ţi sumeci mânecile de la haină şi să te pui pe treabă.

Sunt o fire luptătoare şi care dintotdeauna a dorit să realizeze lucrurile după cum îi dictează propria inimă din piept şi nu am făcut nici un compromis ca să ajung mai sus sau mai altfel decât sunt astăzi. Bineînţeles că am şi suferit, pe măsura ambiţiilor şi idealurilor avute, însă, de fiecare dată, în locul uşilor închise s-au deschis ferestre de poveste. Poate n-am ştiut mereu să privesc prin ele „noul Ierusalim” care se deschidea, însă am învăţat, ca fiecare dintre noi, cu timpul...

De ce ai plecat din România?

De ce am plecat din România... tocmai datorită uşilor închise de care vorbeam... M-am căsătorit şi am plecat pentru a urma studii de doctorat în teatrologie la Universitatea din München. Au fost ani extrem de bogaţi şi astăzi ştiu să mă bucur pentru uşile închise în România. Ele trebuiau închise, pentru a descoperi noi drumuri sau, mai bine spus, pentru a-l îmbogăţi şi a-l concretiza pe cel care îmi aparţinea mie şi numai mie... propriul meu drum. Momentan locuiesc la Viena. Am trăit în München mai bine de şase ani, până în vara acestui an...

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber? Dacă ai aşa ceva...

Nu cred că am avut vreodată timp liber... Sunt continuu în mişcare, dacă nu fizic, atunci lăuntric şi nu stau nici o clipă, pentru că viaţa trece mult prea repede şi nu pot s-o trăiesc fără să storc fiecare fărâmă de viu din ea.

Ce cărţi citeşti?

Sunt perioade de timp lungi în care nu citesc nimic pentru că scriu eu... şi atunci încerc să ascult în tăcere şi să observ cu înmiită atenţie orice mişcare şi orice suflu de viaţă din preajma mea. Mi se dilată simţurile, ştii, şi atunci citeşti cel mai bine în ceilalţi... Atunci descopăr poveşti fascinante şi unice, care încă nu au fost puse pe hârtie şi care, oricum, sunt ştirbite atunci când li se dă formă.

Momentan recitesc „Jurnalul unei fete greu de mulţumit” (Jeni Acterian).

Iar în privinţa muzicii... ce îţi place să asculţi?

Ascult muzică clasică, mai ales că Rafael, fiul meu de un an şi jumătate, e un meloman... La primul concert de muzică clasică în aer liber n-a mişcat timp de patruzeci şi cinci de minute. E fascinat de instrumente şi de potenţialul fiecăruia în parte.

Care sunt filmele tale favorite?

Filme... recunosc, iubesc „Decalogul” lui Kislowsky, îmi place „Macbeth”-ul lui Polanski, mă amuză „Lola Rennt” a lui Tykwer, mă cufund în întrebări cu „Veşnicia şi o zi” a lui Angelopoulos, mă trezesc la realitate cu „Panglica albă” a lui Haneke şi revin de fiecare dată la mine cu filmele lui Tarkowskij.

Vorbind de rolul Clarei din “Desperados on the Block”, te-ai regăsit în acest rol, în frământările personajului?

Nu, deloc. Patricia nu are nimic de-a face cu Clara sau ba da, are... i-am dat chip, dar eu sunt altceva, cu totul altceva şi altcineva decât Clara.

Cine eşti, cum te-ai autodescrie? Care sunt propriile tale frământări?

Mi-e greu să mă autodefinesc, apelând la câteva atribute, lipsite de ecou personal. Sunt deopotrivă romantică şi realistă, emoţională şi critică, empatică şi distantă. Mă feresc să spun cuvinte mari. Există un aspect de taină în fiinţa fiecăruia, care ne dă adevărata consistenţă existenţială, dincolo de certitudinile pe care ni le apărăm cu atâta vanitate. Faţă de Clara, din “Desperados”, eu nu pot să reduc relaţia cu Dumnezeu la un nivel moralist. Însă, desigur, criza de profunzime a Clarei, aceea că nu mai simte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ei, poate deveni oricând şi criza noastră.

Care a fost prima ta reacţie, primul tău gând atunci când ai primit propunerea de a juca rolul Clarei? Ţi s-a părut a fi un rol greu de interpretat?

„Minunat de greu!” - a fost gândul...

Primul meu rol într-un film de lung metraj are legătură cu frământări lăuntrice legate de religios, de noi şi Dumnezeu. Citeam mult Simone Weil, în perioada respectivă, o mistică franceză, şi ea zicea aşa: „Fiecare persoană e un ţipăt mut în dorinţa de a fi citită altfel”. Şi citatul acesta şi alte două m-au ajutat în descoperirea personajului. Altul, care mi-e foarte drag, sună cam aşa: „Omul trebuie să împlinească posibilul pentru a atinge imposibilul.”

Nu e un rol pe care să-l scoţi din pălărie... Am lucrat împreuna cu regizorul mult la nuanţe, am modificat împreună pasaje din scenariu, mai ales că e un rol cu multe tăceri, e chiar ca un ţipăt mut...

Care a fost cea mai mare greutate pe care ai întâmpinat-o la filmări, un lucru care ţi s-a părut a fi mai complicat?

Complicat mi se pare când intervin chestii mărunte, care împiedică lucrurile cu adevărat importante să iasă perfecte.

Echipa a fost în general formată din oameni extraordinari: regizorul, Tomasz Rudjik, care are o sensibilitate fantastică în lucrul cu actorul şi un respect infinit pentru ceea ce faci, un director de imagine ca Sorin Drăgoi cum rar întâlneşti şi care ai impresia că face magie şi nu cameră, o asistentă de regie care în tinereţe a lucrat cu Visconti... deci îţi poţi imagina ce atmosferă era la platou... Însă lipsa banilor îţi mai aduce în joc uneori şi probleme cu care, vrând – nevrând, trebuie să te confrunţi: machiajul de pildă, asta a fost o greutate, pentru că lucram cu persoane neimplicate, care doreau să-şi facă treaba repede şi gata.

Dar cel mai amuzant...?

Cel mai amuzant era când improvizam la platou şi te trezeai că îl pune regizorul pe sunetist să fie partenerul tău în film.

La ce proiect lucrezi acum – sau vei lucra în viitorul apropiat?

În curând va apărea un film de scurt metraj, pe care l-am filmat în vara

aceasta, în Germania: „Silent River”, o coproducţie româno-germană.

Un alt proiect la care lucrez momentan - un scenariu de lung metraj.

Îmi place să descopăr acelaşi lucru din mai multe perspective. Dincolo de faptul că am făcut studii doctorale în teatrologie câţiva ani, din dorinţa de a aprofunda teoretic realităţi practice cu care mă confruntam, am început să caut forme alternative de exprimare artistică. Şi am descoperit pictura de icoane, am descoperit poezia, am descoperit scrisul (scenariu) şi acum, de curând, terapia prin artă (o formă de prezentare a artei în lumea celor bolnavi, a celor care au cel mai acut nevoie de ea, dincolo de speranţă, medicină şi iubire).

Sunt acumulări pe care încă nu le-am aruncat în lume, ele sunt la dospit...

Câteva cuvinte pentru cititoarele revistei Business Woman...?

Nişte versuri: Un soare cu cheie / Şi-o umbră de cheie în mână / Un dor de a fi / Pentru ceilalţi lumină. / Vânt umed / Şi nor de nelinişte / Care plouă peste toate / Duhul iubirii / Descuiat şi răsărit / De ce e timpul totuşi umbrit?

Interviu realizat de Lăcrămioara Opriş

pentru revista Business Woman Nr. 23, decembrie 2010

Credite foto: http://www.desperadosontheblock.com

Ioan Moga, Radu Dragomir, Dominique de Fazio